În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. 9 Mai reprezintă momentul istoric când prin „Declarația Schuman”, s-a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, prin care războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Astfel, propunerea lui Robert Schuman este considerată piatra de temelie a Uniunii Europene.

Anul acesta, ziua de 9 Mai este specială.  După doi ani, provocările pandemiei de COVID au arătat   ce este important în viețile noastre: sănătatea, relația cu natura și cu semenii noștri, solidaritatea și efortul comun. A ridicat noi întrebări despre felul în care alegem să trăim. A arătat atât beneficiile integrării europene, cât și slăbiciunile.

 De 9 Mai, eforturile europenilor ar fi trebuit să fie răsplătite prin celebrarea Zilei Europei intr-o atmosferă strălucitoare, exuberantă, prin evenimente marcante ale statelor membre. In fapt, aceste așteptări sunt întunecate în contextul războiului din Ucraina, ceea ce determină ca evenimentele dedicate Zilei Europei din 2022 să sublinieze atașamentul UE pentru pace și pentru valori universale precum libertatea și democrația, demonstrând totodată unitatea și solidaritatea cu poporul ucrainean.

Deși Uniunea Europeană părea să fie depășită uneori de provocările ultimului deceniu precum: criza economică,  financiară,  de sistemul de migrație, pandemia COVID 19, etc.  suntem conștienți că ar fi cu mult mai dificil dacă fiecare stat ar acționa solitar. Cooperarea și solidaritatea europeană ne asigură că vom face față provocărilor viitorului pentru că este un proiect al păcii și reconcilierii, așa cum a fost la momentul lansării și la fel rămâne și astăzi, o Europă întregită, liberă, unită și în pace.

După părerea mea, identitatea europeană este un spaţiu unde avem o mentalitate similară faţă de cultură și viaţă, având în vedere că noi europenii nu mai vrem războie și conflicte în Europa. Pentru evitarea acestor situații trebuie să colaborăm în mod foarte strâns.  Europa a îndurat prea multe războaie, iar acum sprijină pacea pe orice cale.  Ceea ce uneşte ţările Europei este democraţie, diversitatea culturală și solidaritatea.

Emblema convențională de identificare a Uniunii Europene este redată prin două simboluri: Imnul ”Oda bucuriei” și Steagul Europei.  Imnul a fost adopat oficial în 1972.  Versurile poemului „Odă bucuriei” scrise de Frederich Shiler în 1875 exprimă viziunea idealistă a accestuia despre bucuria înfrățirii oamenilor, viziune împărtășită muzical și de Beethoven în Simfonia a IX-a, lucrare (1823) din care este extras Imnul Europei.

Steagul conceput de Consiliul Europei a fost adoptat de toate instituțiile Europei începând 1986.  Realizat pe fundalul unui cer albastru, stelele formează un cerc, simbolizând unirea, numărul stelelor  –  doisprezece  – reprezintă simbolul perfecțiunii și întregului, aducând aminte de apostoli, de fiii lui Iacob, de muncile lui Hercule, de lunile anului.

9 Mai este o zi în care europenii sunt invitați să reflecteze, în egală măsură  la șansa pe care o au de a trăi în în pace și libertate.

LA MULTI ANI EUROPA!

În aceste zile, Comunitatea Poloneză din România sărbătorește trei mai evenimente, pe 2 mai – Ziua Diasporei Poloneze și a Polonezilor din Străinătate și Ziua Drapelului Republicii Polone, iar pe 3 mai – Sărbătoarea Națională, Ziua Constituției Poloniei.

Pe 2 Mai sunt sărbătoriți polonezii din Diasporă și toți cei care trăiesc în afara granițelor țării. Este o sărbătoare națională instituită în anul 2002 de Seimul Republicii Polone la inițiativa Senatului, în semn de recunoaștere a secole de realizări și contribuții a diasporei poloneze și a polonezilor din străinătate și a fidelității și atașamentul față de cultura poloneză. In aceeași zi, se sărbătorește Ziua Drapelului Republicii Polone care a fost introdusă ca sărbătoare legală în anul 2004. Celebrarea Drapelului nu este una întâmplătoare. In ajunul Zilei Constituției polonezii reflectă asupra paginilor glorioase din istoria Poloniei, unind pe cei din țară și din străinătate sub unul dintre simbolurile naționale – drapelul Patriei lor. În această zi, polonezii își amintesc de lunga istorie a culorilor naționale alb-roșu și afișează cu mândrie drapelele afară.

Cu toate că există diverse teorii despre istoria sa, originea steagului polonez nu este înregistrată nicăieri. Nu se știe exact când utilizarea culorilor roșu și alb a devenit standard national, dar se crede că obiceiul datează de aproape un mileniu, iari culorile au origine heraldică. În simbolistica steagului polonez, albul provine de la Acvila albă, fiind emblema Poloniei, și de la Pahonia albă – cavalerul călare pe cal, care este emblema Lituaniei. Culorile alb și roșu au fost recunoscute pentru prima oară ca fiind naționale pe 3 mai 1792, la prima aniversare a promulgării Constituției.

3 Mai – este una dintre cele trei mai importante sărbători naționale poloneze. Pe 3 mai 1791 a fost adoptată prima constituție modernă, scrisă, în Europa modernă și a doua in lume – după cea americană. A fost considerată un document foarte progresist pentru timpurile sale, o încercare de salvare a țării care a pierdut o parte din teritoriul său, ca o consecință a primei împărțiri realizate în anul 1772 de Prusia, Austria și Rusia. La puțin timp după adoptarea ei s-a realizat a doua și a treia împărțire în 1793 și 1795 și Polonia și-a pierdut independența pentru mulți ani. Cu toate că nu intrat în vigoare niciodată, Constituția de a 3 Mai este importantă prin amintirea ei care a reprezentat un sprijinit in aspirațiile generațiilor viitoare la independență.

Concomitent cu aniversarea adoptării Constituției din 3 mai, începand cu anul 1920 Polonia prăznuiește, sărbătoarea religioasă Preasfânta Fecioară Maria, Regina Poloniei. Sărbătoarea a fost stabilită de Papa Benedict al XV-lea în anul 1920, la rugămintea episcopilor polonezi după obținerea independenței de către Polonia în anul 1918. Sărbătoarea amintește de jurămintele făcute în Liov de regele Ioan Cazimir care, în timpul potopului suedez, a încredințat Polonia ocrotirii Maicii Domului. Pe 1 aprilie 1656 regele Poloniei, Ioan Cazimir, în prezența episcopilor, senatorilor și al legatului papal a depus în Catedrala din Liov jurământul în fața icoanei Maicii Domnului a Îndurării și a declarat-o în mod oficial pe Maria Regină a Coroanei Poloneze: „Pe tine te aleg astăzi ca patroană a mea și ca patroană a țărilor mele”. Tot atunci, pentru prima dată, în timpul citirii litaniei lauretane de către nunțiul papal Pietro Vidoni, a fost repetată de trei ori invocația: „Regina Coroanei Poloneze, roagă-te pentru noi!” Acest cult deosebit al Mariei ca Preasfânta Fecioară Maria, Regina Poloniei apare în Polonia dar și în parohiile poloneze și ale diasporei poloneze din străinătate. În România, biserica dedicată acestei sărbători este biserica „Preasfânta Fecioară Maria, Regina Poloniei” din Vicșani.

pentru aprobarea Listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență  cumulată https://stirioficiale.ro/hotarari

Este o deosebită onoare pentru mine să pot opina câteva idei despre aniversarea celor 163 de ani de la Unirea Principatelor Române din 24 Ianuarie 1859 a Moldovei şi Ţării Românești. Precizez că noi, comunitățile etnice, minorităţile naţionale, suntem parte componentă a naţiunii române şi, în mod evident, şi din această perspectivă luăm parte cu mândrie şi cu dragoste nu numai la această sărbătoare, ci la toate evenimentele nationale și internaționale ale Romaniei.

Din publicațiile istorice știm că formula de „Mica Unire“ pentru actul din 24 ianuarie 1859, față de ”Marea Unire din 1 Decembrie 1918” nu se mai justifică, mai ales că actul fondator al naţiunii este cel din 1859. Atunci România apare pe harta Europei, prin unirea fostelor Principate Dunărene.

Desigur, este meritul incontestabil al unei elite intelectuale și politice care a făcut Revoluţia de la 1848, și care, numai după 10 ani a reușit îndeplinirea unuia dintre obiectivele asumate în proiectul revoluţionar. Conjunctura nu a fost nici atunci liniștită. Ca şi acum, România a fost marcată de tensiuni politice, dar până la urmă, înţelepciunea şi interesul naţional au învins. Românii au avut un obiectiv capital, iar liderii politici ai acelor vremuri au ştiut să pună interesele României înaintea intereselor politice personale. Unirea Principatelor Române este începutul constituirii statului român modern și este strâns legată de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate pe fondul prezenţei occidentale din ce în ce mai intense la Gurile Dunării.

Contextul european, deşi s-a încheiat favorabil Unirii Principatelor Române, nu a fost chiar atât de uşor de realizat precum s-ar crede. O serie de interese ale marilor puteri europene împietau procesul unirii.  În 1856, suveranitatea turcească şi protectoratul rusesc asupra celor două principate au fost înlocuite cu garanţia colectivă a Marilor Puteri, în frunte cu Anglia şi Franţa. Cu 100 de ani înainte de Uniunea Europeană, la Sulina şi Galaţi a funcţionat Comisia Europeană a Dunării, instituția protejând construcţia statului român modern în momentele sale cele mai vulnerabile.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor a deschis drumul modernizării României, prin reformele realizate de acesta. Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 semnifică primul pas în calea înfăptuirii statului naţional român. Fermitatea lui Cuza și atitudinea favorabilă a majorităţii marilor puteri garante, în care Franţa a avut un rol primordial, au determinat succesul procesului de realizare a Unirii Principatelor.

Șirul de reforme iniţiate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi venirea pe tronul României – iniţial ca domnitor, apoi ca rege – a lui Carol I, care s-a bucurat de sprijinul Franţei, și al Prusiei, au făcut ca actul de la 1859 să devină unul ireversibil. Potrivit Constituţiei adoptate şi promulgate la 1866, practic se consacră existenţa statului român modern.

Momentului 1859 i-a urmat un lung şir de evenimente, care au culminat cu Marea Unire de la 1918. Toate evenimentele care au dus la constituirea statului unitar roman au fost plătite scump prin jertfa întregului popor.

Pentru mine, în calitate de reprezentant diplomatic și nu numai, Ziua de 24 Ianuarie  1859 este o lecţie de istorie importantă a românilor, iar Mesajul pe care vreau să-l adresez astăzi tuturor este unul de respect şi speranţă. Speranţa că, noi cei de acum, de orice neam suntem sau de ori unde venim, vom avea înţelepciunea să ne ridicăm la înălţimea înaintaşilor şi a moştenirilor lăsate de ei. Janusz Szalinski, Consul Onorific.

privind modificarea și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență  nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor  care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021, ora 00,00 – 8.01.2022, ora 24,00,  precum și pentru aprobarea Listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de  incidență cumulată https://stirioficiale.ro/hotarari/hotararea-nr-116–din-23-12-2021

privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate  pe durata acesteia și pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de  COVID-19 modificarea și completarea hotărârii nr. 111 din 06.12.2021 

pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc  în România valabile în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00, precum și  pentru aprobarea Listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență  cumulată. https://stirioficiale.ro/hotarari

Cu prilejul Zilei Naționale a României, sărbătorită și anul acesta în condiții speciale din cauza pandemiei de Covid-19, Domnia sa , Dl. Janus Szalinski, Consul Onorific, le urează tuturor românilor La mulți ani!

Aşezarea geografică şi implicaţiile geopolitice ale spaţiului baltic şi pontic, unde s-au ciocnit de-a lungul veacurilor mari imperii din vest şi est, au creat premisele unui destin relativ comun pentru România şi Polonia.

Au trecut doar câteva zile de la evenimentul trait de polonezi – Ziua Națională – 11 Noiembrie  și  iată că 1 Decembrie are aceiași semnificație pentru români.

Destinul celor două popoare a cunoscut o apropiere firească la sfârşitul Primului Război Mondial, când ambele au reuşit să realizeze idealul naţional aproape simultan: Polonia redevine stat suveran şi independent la 11 noiembrie 1918, statul roman își desăvârşește unitatea naţională la 1 decembrie 1918.

Relațiile bilaterale au o tradiție îndelungată, ”cronicii polonezi atestând existența lor începând cu ultimul sfert al secolului al XIV-lea”. Trebuie precizat că lipsa unor neînţelegeri de natură teritorială între cele două ţări a influenţat în mod benefic relaţiile bilaterale, chiar dacă au avut și un sens descendent, datorate viziunilor  diferite în ceea ce privește politica externă.

Dincolo de tensiuni politice inerente, relaţiile polono-române au evoluat constant în perioada interbelică, iar solidaritatea reciprocă se manifestă şi astăzi, după ce ambele naţiuni au trecut prin experienţa comunismului. Ţări partenere în Uniunea Europeană şi NATO, România şi Polonia împărtăşesc o viziune comună a viitorului într-un context geopolitic tot mai complicat.

Evenimentele istorice ce au avut loc acum 103 de ani au însemnat pentru naţiunea română împlinirea unui vis secular – realizarea unui stat ale cărui graniţe să cuprindă toate regiunile locuite în majoritate de români.

Desigur, unirea tuturor românilor într-un singur stat, înfăptuită la finele anului 1918, a reprezentat o ecesitate istorică de necontestat.  Ziua de 1 Decembrie 1918, pe care o sărbătorim ca Ziua Naţională a României, nu este doar o mare sărbătoare a poporului român, ci este, şi trebuie să fie, în acelaşi timp, o sărbătoare la fel de mare şi pentru celelalte comunităţi etnice, pentru minorităţile naţionale care de secole trăiesc pe pământul de azi al României.

Rezoluţia de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, prin care s-a proclamat Unirea cu România a românilor din Transilvania, Banat şi Ungaria şi a teritoriilor locuite de aceştia  enunţa ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român: „Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său, şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării, în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”. De asemenea, oferea tuturor locuitorilor, indiferent de naţionalitate, perspectiva unui trai în deplină concordanţă cu propriile ţeluri şi năzuinţe privind păstrarea şi dezvoltarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase.

Evoluţia istorică ulterioară a demonstrat că, actul de naştere al României Mari, a lăsat urme în conştiinţa colectivă a minorităţilor naţionale din ţara noastră. Etniile minoritare au perceput Unirea drept un contract social ce le oferă dreptul la propria identitate lingvistică, etnică, culturală şi religioasă.

Iată în ce însemnă, în primul rând, importanţa zilei de 1 Decembrie 1918 pentru minorităţile naţionale din România!

Revenind la punctul de plecare al semnificației acestei zile, ca reprezentant nu numai diplomatic, dar și ca cetățean al acestei țări, consider că 1 Decembrie este o mare zi de sărbătoare pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent de etnia căreia îi aparţinem. LA MULȚI ANI ROMANIA!

privind aprobarea Listei cu clasificare a țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată și stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării  de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 https://stirioficiale.ro/hotarari

privind aprobarea Listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată și abilitarea Ministerului Sănătății pentru elaborarea procedurii de administrare a  testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă https://stirioficiale.ro/hotarari/hotararea-nr-102-din-11-11-2021

In aceste momente dificile pe care le trăiește întreaga lume,  în loc să ne plangem de ceea ce ne împiedică pandemia sa facem în această zi importantă, precum:  parade militare, slujbe religioase, diverse evenimente culturale şi sociale şi, mai ales, prin reuniunea familiilor şi a celor dragi, putem la fel de bine să profităm de tehnologia avansată și, pe orice cale,  să ne transmitem mesaje,  felicitări, SMS-uri prin care să insuflăm concetățenilor, prietenilor, rudelor, apropiaților  spiritul de unitate și patriotism.

Cinci generații au luptat în răscoale, au menținut spiritul polonității, au rezistat germanizării și rusificării pentru ca polonezii să se poată bucura de libertate. Józef Piłsudski, Roman Dmowski, Ignacy Jan Paderewski, generalul Józef Haller, Ignacy Daszyński, Wincenty Witos și Wojciech Korfanty reprezintă acei oameni de stat care au fost părinții Poloniei Independente. Ei proveneau din medii politice distincte, dar scopul lor comun în 1918 a fost ca polonezii să-și reconstruiască propriul stat.

Așadar, la 11 Noiembrie se comemorează independenţa Poloniei redobândită după 123 de ani, timp  în care a fost împărţită de Austro-Ungaria, Prusia şi Rusia. Procesul de restaurare a independenţei Poloniei a fost treptat, data aleasă este una în care Józef Piłsudski a preluat controlul Poloniei. Renumitul comandant a devenit  simbolul redobândirii independenței Poloniei,  având un rol decisiv asupra configurației Poloniei pe harta Europei după Primul Război Mondial.

Bucurându-se de o deosebită apreciere pe plan internațional, conducătorul s-a aflat în fruntea statului polonez renăscut, a înființat armata și a creat bazele democratice ale acestuia (de exemplu, în noiembrie 1918 a recunoscut femeilor dreptul la vot). Ulterior a guvernat cu o mână de fier, trezind nu o dată controverse, dar și admirație – chiar și printre adversarii săi. De asemenea, a avut merite deosebite pentru întregul continent – în anul 1920, câștigând Bătălia pentru Varșovia, cunoscută în Polonia ca „Miracolul de pe Vistula”, și-a apărat propria țară dar a apărat și Europa în fața bolșevicilor timp de câteva decenii.

Atmosfera acelui moment extraordinar a fost descrisă de prim-ministrul de la acea vreme, Jędrzej Moraczewski astfel: „Este cu neputință să redau acel extaz, acea bucurie nebună care a cuprins poporul polonez în acel moment. Cordoanele s-au rupt după 123 de ani. Libertate! Independenţă! Unire! Propriul stat! Pentru totdeauna! Haos? Asta nu e nimic. Va fi bine. […] Cel care nu a trăit acele zile scurte, care nu a luat-o razna de bucurie atunci împreună cu întreaga națiune, acela nu va simți în viața lui o bucurie mai mare”.

Scrierile de specialitate spun că Polonia s-a format în secolul al X-lea, iar Regatul Poloniei a fost fondat în  anul 1025, cunoscând o dezvoltare deosebită în secolul al XVI-lea, în perioada Uniunii statale polono-lituaniene, numită „Republica celor două națiuni”. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea, teritoriul polon a fost împărțit între marile imperii vecine. Polonia a devenit Republică în 1918, după sfîrșitul Primului Război Mondial. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost dezmembrată, fiind ocupată de Germania nazistă și Uniunea Sovietică. În 1947 a redevenit republică, cu o guvernare comunistă. În 1989 au fost organizate alegeri libere și s-a trecut la un regim democratic, cu economie de piață.  Astfel, Polonia a devenit  membru al ONU, NATO (din 1999),  al UE (din 2004) OSCE, Consiliul Statelor de la Marea Baltică, Grupul Vișegrad (Polonia a deținut președinția Grupului pentru perioada 1 Iulie 2016 – 30 Iunie 2017), Triunghiul de la Weimar,  aderând în 2007 la Spațiul Schengen.

Enciclopedia Statelor Lumii arată că Polonia este tot mai cunoscută și solicitată de turiști pentru zone  sau obiective precum: capitala – Varșovia, cu numeroase atracții turistice; sudul țării  – Silezia, zona montană  cu stațiuni pentru sporturi de iarnă – Zakopane, Krynica  ș.a.;  orașe cu monumente istorice, muzee, vechi universități în sud; Cracovia cu catedrale și  castelul Wawel; numeroase biserici, Salina Wielicka și fostele lagăre de concentrare de la Auschwitz, Birkenau; Tarnow  cu fortificații din secolele XIV-XVI; case renascentiste și baroce, biserici de lemn din secolele XVI-XVII, Wroclaw  cu catedrala din secolul al XV-lea, biserici gotice din secolele XIII-XV; în nord (Gdansk și Szczecin ș.a., cu palate, castele, biserici gotice etc. din secolele XIII-XVI, mănăstirea Czestochowa din Sudul Poloniei cu un vestit altar al Fecioarei Maria.

Cultura poloneză are o istorie bogată, veche de o mie de ani, cu influențe atât din Occident, cât și din Orient. Astăzi, aceste influențe sunt vizibile în arhitectura, folclorul și arta țării. Polonia este locul de naștere al multor personalități celebre în întreaga lume, precum Papa Ioan Paul al II-lea, Marie Skłodowska-Curie, Kazimierz Pułaski, Tadeusz Kociuszko, Nicolaus Copernic, etc.

Literatura poloneză datează din secolul al XII-lea și include mulți poeți și scriitori renumiți, precum Jan Kochanowski, Adam Mickiewicz, Henryk Sienkiewicz (câștigătorul Premiului Nobel 1905), Bolesław Prus, Władysław Reymont (câștigătorul Premiului Nobel 1924), Juliusz Słowacki, Witold Gombrowicz, Czesław Miłosz (câștigătorul Premiului Nobel 1980), Wisława Szymborska (cîștigătorul Premiului Nobel 1996), Stanisław Lem, Ryszard Kapuściński. Regizorii renumiți din Polonia includ câștigătorii Premiului Oscar: Roman Polański, Andrzej Wajda, Zbigniew Rybczyński, Janusz Kamiński și Krzysztof Kieslowski. Compozitorii celebri de muzică clasică sunt, între alții, Frédéric Chopin (în Polonia cunoscut ca Fryderyk Chopin), Krzysztof Penderecki și Karol Szymanowski.

După cum vedem lista este lungă și nu se termină aici.

DRAGI POLONEZI, oriunde v-ați afla, Ziua Națională a Poloniei este un prilej de mare bucurie pentru fiecare din noi. Dorim ca 11 Noiembrie să ne aducă, ca in fiecare an, realizări de excepție si sa fim mândri ca suntem POLONEZI!

LA MULȚI ANI POLONIA!