
Etapa cu numărul 1000 din istoria Cupei Mondiale masculine de sărituri cu schiurile, începută în sezonul 1977-1978 se va desfășura în România, la Râșnov, stațiune care va găzdui în premieră în perioada 20-22 februarie, cea mai importantă competiție masculină a celor mai buni săritori cu schiurile din lume desfășurată pe durata unui întreg sezon.
La etapele de la Râșnov, programate vineri 21 și sâmbătă 22 februarie, cu sesiune de calificări joi, 20 februarie, și-au anunțat prezența 60 de săritori din 17 țări, în frunte cu liderul actual al Cupei Mondiale, austriacul Stefan Kraft, care conduce în clasament cu 1.273 de puncte, dar și liderul Turneului celor 4 Trambuline, polonezul Dawid Kubacki, aflat pe locul 4 în clasamentul general al Cupei Mondiale.
Pe baza de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării vor fi arborate drapelele următoarelor națiuni: Polonia, Bulgaria, Canada, Cehia, Finlanda, Germania, Italia, Japonia, Kazahstan, Norvegia, Austria, Rusia, Slovenia, Elveția, Ucraina, Statele Unite și România.
Intrarea spectatorilor este liberă, Primăria orașului Râșnov punând la dispoziție curse regulate, din centrul orașului (Cinematograful Amza Pellea) până la baza de pe Valea Cărbunării, la fiecare 30 de minute.


Consulatul Republicii Polone la Brașov, a susținut, promovat si participat la acest eveniment prin prezența d-nul consul onorific, Janusz Szalinski, acesta având o colaborare reușită cu întreaga echipa polonă participantă,dar si cu susținătorii acestora. Pentru a susține echipa polonă la Campionatul Mondial de schi din Râșnov, prezenți au fost si militarii contingentului VI polonez din Craiova.