În fiecare an, la 2 august, Europa comemorează victimele Holocaustului împotriva romilor. Această zi este dedicată memoriei sutelor de mii de romi care au fost persecutați şi uciși de regimul nazist şi de aliații acestuia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Data de 2 august a fost aleasă deoarece, în noaptea de 2 spre 3 august 1944, autoritățile naziste au lichidat așa – numita “tabără a familiilor de romi “din lagărul de concentrare şi exterminare Auschwitz II-Birkenau. Aproximativ 4.300 de femei, bărbați, copii şi vârstnici romi au fost trimiși în camerele de gazare şi uciși intr-o singură noapte. Acest episod reprezintă unul dintre cele mai tragice momente ale genocidului împotriva romilor.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, între 220 şi 500.000 de romi din Europa au fost victime ale persecuțiilor rasiale, deportărilor, muncii forțate, foametei, experimentelor medicale şi execuțiilor. În multe ţări, comunității de romi au fost aproape distruse, iar supraviețuitorii au rămas mult timp fără recunoașterea suferințelor lor.
Holocaustul împotriva romilor a început să fie recunoscut pe deplin la nivel internațional, în anul 2015, când Parlamentul European a desemnat oficial data de 2 august drept Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor, pentru a păstra vie memoria victimelor şi pentru a promova educația, respectul pentru drepturile omului şi combaterea rasismului şi încriminării.
Păstrarea memoriei Holocaustului împotriva romilor reprezintă o datorie morală şi istorică. Prin educație şi prin cunoașterea adevărului, generațiile de astăzi şi de mâine pot contribui la prevenirea repetării unor asemenea tragedii şi la consolidarea unei Europe bazate pe solidaritate, toleranță şi respect reciproc.

